M-am lăsat îmbrăţişat de unde
Şi le-am dăruit salutul vostru..
Pe drumul de întors, m-au fulgerat două imagini:
Imaginea unu:
Habanera neoplazică
Ne-am adunat vreo cinci sau şase
Îl admiram din staluri pe Bizet
Erai cu noi alături, iar pe scenă,
Carmina ta
În rochii lungi sau roşii,
Ne atrăgea pe toţi
Şi ştiu cât te mândreai cu ea
Apoi, când ne-am bocit pe umeri amândoi,
Că nu mai e, că nu mai suntem,
Eu mi-am tot spus, Mitică drag,
Un dans cum e acela nu se-ncheie...
Imaginea doi:
Huck Finn sau jocul de şah absurd
De la terasa unde-mi sorb cu pai matina
Am văzut un drac blond,
Tuns castron, cu sarafan de vanilie
Ţopăind bezmetic lângă gelaterie
Lua scaune liliputane şi le-mpărţea
Pe roluri
Ca într-un şah absurd cu doar o piesă
Juca, pe rând, rolul reginei,
Al regelui şi al nebunului
Apoi, răzgândindu-se, a luat o pernă
A făcut-o ferfeniţă
Şi-a azvârlit-o-n cer ca nori
...A fost prima dată
Când m-am posomorât, şi ultima,
Că n-am încă familie, copil
La-ntors, o libelulă neagră, lungă,
S-a prăbuşit în faţa mea, pe drum,
Cu aripi lungi, elicopter...
acum 1 oră
11 comentarii:
Ehee, nisip muscat de infinit si sarutat de soare..
Cum mai imbratiseaza marea?
Până alaltăieri ne-am înţeles. Mergeam la ea în fiecare dimineaţă: ne salutam, ne încercam puterile şi-apoi priveam de la distanţă unul către celălalt: eu - şfichiuit de nisip şi bâzâit de drosophilele marine :), iar ea - lustruită de soare şi aruncând priviri piezişe, la braţ cu valurile. Ieri însă a fost furioasă rău, la fel şi azi, încât mi-am ţinut-o la distanţă şi-am lăsat-o să-şi facă de Cap Midia sau de ...far, cu stihiile.
P.S: INMH-ul m-a asigurat că de mâine va fi aşa cum o ştiam :)
Atunci cand a fost furioasa si Afrodita renastea printre moleculele de infinit, imi spui ca ai tinut-o la distanta si ma-ntreb :
nu cumva, chiar atunci te-ar fi imbratisat cu trupu-i mangaiat de soare, de salutul tau si de himere ?
P.S. : nimeni nu stie cum va fi marea.
Ştiu câtă poezie duce cu ea pe unde născătoarea lui Venus, dar mai ştiu că e şi ţâfnoasă rău cu temerarii ce-i nesocotesc semnalele. Eu o respect de-aproape un sfert de secol şi de aceea nu m-a rănit vreodată. Doar învăţându-i naturii limba vom şti să-i citim Cartea, nu? Chiar mă uitam pe drum astăzi cum această natură se amuză cu ea însăşi: o vrabie ţopăia chinuindu-se să prindă un pufulete săltat de vânt în calea ei. Noi, oamenii, suntem atât de previzibili...
Marea oglindeste fiecare calator si pe undele ei poarta mii si mii de suflete si daca nu te-a ranit vreodata, asta inseamna ca marea te poarta cu sine si te pretuieste, deci, felicitari, suflete!
Logosul naturii e praf de viata pe care cu greu il poti pastra in palme.
Eu astazi am gustat cerul si pentru prima de ceva vreme, nu am mai ametit cand l-am privit.
pentru prima data* (mi-au fugit cuvintele, e timp de zbor acum.. )
N-am cutezanţa încă de-a privi spre cer şi teamă mi-e că ochii mei ar naşte fulgere adunate ale multor pământeni, îndreptate spre norii săi. De-aceea mă împac şi eu cum pot, cu marea şi cu vieţuitoarele sublunare, subsolare sau subceleste. Tocmai firele de viaţă din natură mă scot din casă zilnic, altfel aş exclude atotînconjurătorul, l-aş încuia într-o distanţă comodă. Însă atunci aş pierde mulţimea de voci şi chipuri non-umane, non-divine ce încă îmi răspund. Cândva, o să vizitez cerul şi-o să mă conving de propria lui viaţă...
Divinitatea nu mi-a răspuns de prea multe ori, nici nu mi-a pus întrebări, însă creaturile da. Or fi vorbind ele limba ei şi eu de-abia învăţ asta sau e altceva?
Am citi cu drag poezia...şi am tras cu ochiul şi la comentarii :)
Frumoase rostiri...Cuvintele sunt haina pentru sufletul frumos...Logosul e Cuvântul întrupat în Hristos atunci, demult...Şi cei ce L-au întâlnit au fost fermecaţi de Cer...
Dacă nu ai curaj să priveşti spre Cer, priveşte-l oglindit în mare...sau în ochii ce ştiu a zâmbi sincer.
Mulţumesc de vizita făcută şi de răspuns!
O zi plină de Cer!
Mulţumesc şi eu pentru vizită şi încurajări. Marea e, în adevăr, interfaţa dintre sufletul meu şi cer. Poate veni-va vremea când voi reuşi să privesc cerul cu aceeaşi dragoste ca tine şi ca alţii, însă mai am de lămurit câteva cestiuni cu el până atunci. :)
O zi frumoasă şi ţie!
Te rog să vii să iei darul pregătit aici pentru minunatul răspuns de la întrebarea ,,Ce sunt lacrimile? Care este rostul lor? " Îţi doresc din nou numai lacrimi de fericire!
Am primit darul şi cred că e de apreciat cum ştii să ţi-i bucuri pe cei din jur. De lacrimi sper să n-am vreodată parte însă, fie ele şi de fericire :). Cred că am plâns numai de vreo două ori de când mă ştiu (cele din copilărie nu se pun :D) şi mi-e mai bine aşa. Un zâmbet e de-ajuns pentru a mulţumi universului...
Trimiteţi un comentariu