Prima zi din călătoria pe tărâmul nepotului m-a teleportat în mijlocul unei păduri cu pânze de păianjen întinse capcanian printre crengi.Roşii, albastre sau maronii, saprofitele şi-au început jocul feminin al atracţiei şi recunoaşterii, momindu-ne printre frunze înţepătoare sau ravene păstrate ca nişte artere vitale de către spiritul silvic, în aşteptarea ploilor diluviene. Nu ne-am atins niciunul dintre noi de Căsuţa Piticilor, dar aş fi rămas încremenit acolo, aşteptând apariţia minioamenilor de poveste. Vietatea noastră explora însă orice colţ sau sferă de natură şi trebuia să ţinem cont de vraja lui mai mult decât de-a noastră. O băltoacă din căuşul trunchiului unui arbore devenea locul de adăpat al fiinţelor silvestre, iar descoperirea unei ciuperci după un strat protector de frunze genera chiote multiplicate infinit de conspiraţia dealurilor cu bucuria puiului de om ce-l aveam în administrare.
Am închis ochii două secunde şi m-am trezit în dimineaţa următoare, adăstând la umbră pe o bancă, în timp ce un guguştiuc însetat ciugulea boabele de apă aruncate de arteziana din centrul oraşului. O clipă s-a oprit gheizerul şi turtureaua şi-a scuturat privirea intrigată, captivată de sursa nesfârşită a vieţii ce secătuise brusc. Apoi s-a îndreptat spre cer ca o salvare când jetul a pornit mai furios. L-am mai văzut negociind pe streaşină apoi cu altă aviară, dar mi-am reţinut, discret, curiozitatea şi am dat ordin gândurilor să se-ndrepte-n altă parte.
În urechi mi se roteau voaluri de femei arabe, conduse pe acorduri de scânteile focului dintre dune. M-am întrebat cum pot iubi şi să fie adorate femeile musulmanilor poligami. Pentru că iubirile din capul meu erau binomuri aristotelice, lipsite de terţi. Cum sunt posibile iubirile din ţări în care teatrul este pus la index, iar chipul e surprins doar în sinteza ochilor?
Când, revenind pe trotuar, m-am lăsat anesteziat de mersul unei ciute de cartier, mi-am spus că Dumnezeu chiar e fiu de artist. Ori, să fi fost femeie, iar noi admiratorii creaţiei...
P.S: Pe scurt, am fost la cules de ciuperci, m-am plimbat prin oraş, iar apoi am ascultat muzica popoarelor arabe... în aceste zile caniculare ("canis-cula" = lat. căţeluşă :)
10 comentarii:
Au incoltit seminte de basm in ochii mei.
numai zambet, numai bine.
Mi-ai amintit cu asta de romantismul german, de seminţele sufletului care sunt ideile. Dacă lăsăm terenul neîngrijit, neirigat, mai degrabă cresc buruieni pe el sau rămâne arid. Aşa, căutăm în jur şi în noi substanţe vitale: o plimbare, instantanee cotidiene, chipuri. Dumnezeu, natura şi femeia sunt necesităţi ale creaţiei. Noi, bărbaţii, suntem accidentul, apendicele care devine funcţional doar prin capacitatea de-a le admira pe cele trei...
daca nu era P.S.-ul nu ma trezeam din visare.
O să-ţi placă filosofia într-a XII-a, sunt sigur. Să citeşti vara asta ca să mă pui în dificultăţi metafizice la toamnă :)
Enjoy!
Despre Dumnezeu, natura, femei si barbati, am prea putine cuvinte si (prea) multe sentimente.
Acum, cu putina cafea pe buze si cu sufletu-mi vagant, plec in cautare de substante vitale.
ohooo...as vrea eu sa citesc, dar chiar nu am timp.
si totusi la pus profii in dificultati (mai ales la materiile umaniste) sunt maestra :P, eu si ideile mele ciudat de dubioase. :))
@ Cafe avec Sourire: Al meu suflet s-a-ntors azi dimineaţă din peregrinări şi e gata să-şi reia perpeleala între valuri, fire de soare şi raze de nisip. Şi mi-ai amintit să-mi fac o cafea bună acum! :)
@ Raluca: Bre, dar mai trebuie să ai şi cunoştinţe, nu doar idei! :))
cunostintele ,conseder eu (desi nu e bine),se aduna odata cu rateurile sau succesele ideilor :D
Ştii povestea cu fiul care făcea prostioare, iar tatăl bătea câte un cui pentru fiecare? După ce s-a-ndreptat din greşeli, băiatul i-a arătat tatălui uşa din care scosese pe rând cuiele, ca urmare a faptelor bune. Taică-său l-a-ntrebat: "Dar găurile?".
P.S: N-o fi la fel şi cu ideile? :)
ba ar fi...
oricum...mai sunt 16 zile :(( :((..si o sa vedem ce avem de citit si invatat la fiecare materie
Trimiteţi un comentariu