Ce poate fi mai uşor de acceptat decât un zâmbet? E, totodată, şi cel mai rar, mai scump dintre lucrurile de azi, o resursă dintre cele mai valoroase şi mai regenerabile. Aproape dansând printre oameni sau maşini, m-am proţăpit înaintea funcţionarelor de la diferite ghişee ca să-mi plătesc facturile ori să legalizez acte pentru dosarul care-mi accesibilizează gradul pe care-l urmez. Părea că ziua asta mi-a fost dedicată întrutotul, că soarele s-a grăbit să înlăture norii ca să-mi arunce priviri de adolescentă îndrăgostită, că sediile firmelor îşi schimbă orarul după ritmul paşilor mei sau după culoarea semafoarelor pe care le-ntâlneam. Până când... până când am ieşit din ultima instituţie unde mi-am dat obolul şi mi-am potrivit căştile pentru muzică în urechi, dând peste un găinaţ de turturea uscat de-a binelea. S-a desprins uşor, dispreţuindu-mi entuziasmul din orele ce tocmai trecuseră în extazul meu mistico-instituţionalo-feminino-funcţionăresco-zâmbesc. Un rahat, deci, cât se poate de concret, de pe gulerul gecii mele, făcuse atâtea femei frumoase să-mi zâmbească. Şi eu care am studiat atâta filosofie... nu mi-am aruncat un ochi îndărăt, către haine! Sunt un om noro(co)s! :))
4 comentarii:
De unde concluzia ca orice accesoriu prinde bine la o tinuta de zi.
Şi unde mai pui că era cât se poate de natural accesoriul, nu vreo broşă chinezească; un "handmade" autentic sau, cum ar zice codobatura care m-a marcat astfel ca teritoriu, un "târtiţă-made" :)
:)) Ati reusit sa aduceti zambete si aici.
M-a ajutat zburătoarea aceea, se pare. Mulţumesc! :)
Trimiteţi un comentariu