După o săptămână de citit anevoie din tratatul de psihanaliză al lui Joyce Mc.Dougall, "Pledoarie pentru o anumită anormalitate", m-am aruncat hulpav asupra "Caietelor" lui Cioran. Sătul de cazurile penibile ale psihoterapeutei americane şi de interpretările ei anoste, am recitit pe nerăsuflate câteva sentinţe cioraniene despre nori şi ceaţă, despre vecini, despre Dumnezeu şi despre zeii din Olimp la grămadă. Am răsuflat uşurat. De fapt, simţeam nevoia unui nebun autentic...
8 comentarii:
Şi eu "recurg" la Cioran ori de cîte ori simt că lumea o ia razna...
Dacă "lumea o ia razna" ar fi un criteriu, n-aş face decât să citesc din Cioran. Ori să ies cu satârul în mulţime. Bine că am şi de plătit facturi, de mers la serviciu, de făcut curat, de spălat vase... Toate lucrurile astea mărunte mă salvează din ghearele absurdului! :))
Dar nu e absurdul, ca multe altele, una dintre miile de faţete ale adevarului ? Se pare ca de acest urias adevar nu putem scapa...
În univers nimic nu are sens de la sine, sunt de acord; mintea e singura ce introduce ordinea în lucruri... mai întâi dându-le semnificaţii, iar apoi îndemnându-ne să acţionăm asupra lor după cât am înţeles. Doar că, să recunoaştem, oricât de adânci ne-ar fi înţelesurile... tot funcţionarele ne aduc nelinişti sau bucurii mai mari! :))
P.S: Am o prietenă care a declarat război total precupeţelor necioplite. Le torturează cu întrebările...
Ai dreptate, să revenim la dimensiunile noastre pămînteşti şi omeneşti. Ai văzut Falling Down cu Michael Douglas ? Tare mi-ar plăcea să procedez ca el. Din nefericire a sfîrşit-o rău...
P.S: Personajul, Michael e încă ok, dar nu se ştie pentru cît timp...
Nu am văzut filmul, dar am urmărit adineaori un trailer şi mi se pare tentant să procedezi ca personajul din film! =)) Prea mulţi şi prea mult strângem din dinţi lăsând mârlănia să ne conducă viaţa. Aşa cum e ea, minoră, viaţa asta, tot nu cred că are cineva dreptul să ne-o confişte, să ne-o fagociteze, să ne vampirizeze...
P.S: Mi-am propus ca în timpul care mi-a rămas de trăit să mă enervez constructiv (cu pauze, desigur!) şi să ironizez, nicidecum să admit orice şi să mă blazez... Să văd, ce se-ntâmplă? Chiar n-am ce pierde! :)
Viaţa nu e niciodată min-oră, şi întotdeauna min-une. Dar una atît de fragilă. Adu-ţi aminte de Eminescu şi al său " în orice om o lume îşi face încercarea ". Mi se pare un motiv mai mult decît suficient să ripostăm ori de cîte ori cineva atentează la aceasta. Aşa că enervează-te, ironizează, nu te blaza. Chiar dacă
nu cîştigi, n-ai ce pierde...
Trimiteţi un comentariu