Recunosc, îmi plac poveştile. Câteodată, mă las vrăjit de ele şi în viaţa de zi cu zi, dar mă trezesc la timp şi le plasez unde le e locul, în imaginar sau pe tărâmul minciunii. Iată însă una care mi-a trezit interesul şi care m-a făcut să înţeleg de ce nu e bine să fii mereu corect şi la locul tău, ci chiar nedrept sau jigodie:
"O poveste americană din secolul XX ne vorbeşte despre un ţăran foarte sărac, care mergea în fiecare zi să muncească, la câmp, cu vaca. Era un om cumsecade, care trudea pentru a-şi întreţine frumoasa nevastă şi familia. Într-o zi, cerul se rupe în două şi se dezlănţuie furtuna, iar trăsnetul îi omoară vita.
- De ce a trebuit să mi se întâmple asta tocmai mie? se tânguie ţăranul către Dumnezeu. Cu ce ţi-am greşit? De ce m-ai pedepsit? Nu eram şi-aşa destul de amărât?
Dumnezeu tace.
Lunile trec, până se fac ani. Ţăranul, din ce în ce mai sărac, merge la câmp singur şi munceşte doar cu braţele, din ce în ce mai obosite. Din când în când vine şi frumoasa lui nevastă să-l ajute şi-i aduce un blid de hrană. O altă furtună răscoleşte cerul, trăsnetul despică norii şi cade peste femeie, omorând-o.
Ţăranul îşi frânge mâinile, cuprins de deznădejde, şi strigă cu ochii la cer:
- De ce? Ce-am făcut? Sunt tare sărac şi tare credincios! De ce mi-ai omorât femeia? Răspunde-mi! Cu ce ţi-am greşit?
Deodată, o lumină orbitoare străpunge norii cei negri şi se aude glasul lui Dumnezeu:
- Nu mi-ai greşit cu nimic. Doar că, din când în când, mă scoţi din minţi!"
(Jean Claude Carriere - "Cercul mincinoşilor. Poveşti filozofice din lumea întreagă", Humanitas, 2011)
=))
Ştiu, de fapt, e trist...
P.S: Mai nou, îmi place Lily Allen. Îmi plac vocile acestea calde, care înjură atât de suav...
10 comentarii:
Aduce cu povestea lui Iov. Uneori şi Dumnezeu se plictiseşte de atîta cucernicie. Sau ne suspectează de "fals în acte" şi-atunci ne pune la încercare. Şi ca un paradox, de cîte ori calea cea dreaptă n-a dus la " nedreptăţi "...Sau poate nu era Dumnezeu, ci Demiurgul cel rău !
Numai tu puteai posta asa ceva.. spunind ca-ti place. E trista, ingrozitor de trista, tragica si nedreapta, incorecta ... nu-mi place. Si am vrut sa-ti spun si tie asta. sa nu-mi spui: trebuia sa n-o citesti...
Daca cauti lucruri pozitive, vesele... nu atrag ceva asemenea in viata ta? Incerci macar?
@ Silvia: Da, dar măcar pe Iov l-a răsplătit, în cele din urmă. În povestea asta de-abia mi se pare că justiţia divină, teodiceea, îşi merită cu adevărat numele de "misterioasă"... complet revoltătoare pentru noi, oamenii, dar acceptată (în fond, avem altă viaţă la dispoziţie aici? că poate alegeam să fim şi noi jigodii, dacă binele şi răul tot sunt indistincte, pentru noi şi pentru El!)
@ Alina: Te rog să mă ierţi, dar nu mi-am propus ca să înveselesc pe cineva pe aici! :)) Dacă reuşesc să strecor o umbră de îndoială şi eu printre certitudinile noastre şablonarde, sunt mulţumit. În fond, toată existenţa mea de până acum s-a desfăşurat după tâmpeniile axiologilor ca Bine-Rău, Corect-Incorect. Când viaţa nu are decât o noimă şi-un rost... să se prelungească! :))
P.S: Văd că enervez încă o dată cu sentinţele mele infantile. Oare numai copiii mei de la serviciu (şi câţiva colegi) să mă iubească? :)
Pe mine n-ai reuşit încă să mă enervezi, dimpotrivă. De cele mai multe ori recunosc în cele scrise de tine propriile gînduri. Şi nu cred să fie om mai " îndoit" de îndoieli ca mine. Poate doar, cîndva, Cioran. Nu văd de ce cataloghezi drept sentinţe infantile nişte concluzii absolut fireşti. Ai toată simpatia şi empatia mea.
Tibi, de ce crezi tu ca m-ai enervat?
Stii bine ca parerile si indoielile tale, le-am ascuiltat in mai multe randuri si n-am incercat sa ma eschivez sau sa le impun pe ale mele.
Sintem liberi sa citim si sa abordam orice stil de viata dorim. Eu doar ti-am sugerat o abordare pozitiva a vietii (sau cum incerc eu sa fac). Te-ai cam aprins si nu era cazul.
Te pupam.
Cit despre tinut, iubit... stii ca ne esti drag, nu?
Mulţumesc, nu trebuie să se supere nimeni, cred că sunt un pic depresiv de când mă ştiu. Observ acelaşi simptom la copiii mai mici din familii, ei adună frustrările tuturor celor mari şi sunt nevoiţi foarte devreme să se maturizeze pentru ca mai târziu, ajunşi adulţi, să aibă izbucniri copilăreşti îndreptate spre lume, soartă etc.
Viaţa e o sumă de reglaje fine, după cum e şi un potpuriu de acte brute. Cei cu sensibilităţi prea mari devin victime sigure, de aceea simt nevoia să-mi administrez câte o doză de nihilism viguros: întors între oameni, unul vaccinat astfel îşi râde în pumni de încercările gângave ale acestora de a se impune :)
P.S: Ştiu că ţineţi la mine, iar eu mă bucur de fiecare dată să intru în dialog cu voi. Dacă ceva nu ne-ar semăna, probabil că nici nu ne-am aduna. Deci, mergem înainte! Scriem, citim, ne ciocnim de oameni sau ei de noi... :)
foarte tare povestioara.
cartea cum e? poate o cumpar
Să ştii că e minunată, le citesc elevilor câte o astfel de istorioară cu tâlc la începutul fiecărei ore şi par să asculte interesaţi. Am început deja să-i obişnuiesc, vreau să fac un ritual din asta :).
Poveştile mi se par bine alese, cartea fiind rodul a 25 de ani de selecţii şi căutări. Foarte bine scrisă e şi prefaţa, intitulată "Aici este lumină". N-o să-ţi pară rău dacă ţi-o cumperi. Dacă nu găseşti să o comanzi pe net, pot să o scanez într-o zi şi ţi-o trimit pe e-mail, numai să-mi scrii :)
am gasit cartea ...e doar audiobook?
Nu ştiam că e şi audio, eu o am pe suport de hârtie, în format clasic...
Trimiteţi un comentariu